Aş vrea ca primele mele cuvinte aici să nu fie tocmai despre îngrijire sau măşti de frumuseţe, ci mai mult o discuţie despre ceea ce ne defineşte pe noi, cele de la FeteleSpun. Şi aici mă refer la respectul şi, pînă la o anumită măsură, dragostea de sine. Respectul de sine presupune să ai grijă de modul în care arăţi, să investeşti în sănătatea ta, dar mai ales să ai încredere în tine. De ce „mai ales”? Pentru că în privinţa machiajului şi a îngrijirii corpului o să ne ocupăm noi de tine; în ceea ce priveşte încrederea şi respectul de sine, ar fi cazul să vină de la tine.
Pot să zic cu siguranţă că noi amîndouă am avut o mulţime de situaţii în care am pus la îndoială capacităţile sau determinarea noastră. Întotdeauna, cumva se iveşte gîndul că „probabil că n-o să mă descurc”, „la sigur n-o să am timp de asta”, sau, mai grav „ce-o să creadă lumea” sau „e o idee prostească”. Dar aici şi acum pot să zic un singur lucru pe care l-am învăţat: „Nu lăsa pe nimeni să te descurajeze!” Talentul şi timpul sunt numai ale tale! Ideile, ambiţia şi unicitatea sunt numai ale tale! Nimeni nu poate şi nici n-ar trebui să aibă dreptul să judece cît de talentată sau de originală eşti tu! Pentru că tu eşti o personalitate cu verticalitate şi pasiuni şi meriţi să crezi în tine mai mult ca oricine.
Azi am primit un refuz şi pot să zic cu mîna pe inima – am plîns de n-am mai putut. Şi pe urmă mi-am dat seama de un lucru preţios: dacă altcineva nu-şi dă seama la fel de bine ca mine cît de potrivită sunt, cît de ambiţioasă şi isteaţă sunt, e doar pierderea lor. Eu am un capital personal în care o să continui să investesc şi n-o să permit nimănui să pună la îndoială acest fapt!
De aceea, dragele mele, înainte de a începe să vă înfrumuseţaţi pe dinafară, amintiţi-vă cine sunteţi în interior şi nu lăsaţi pe nimeni să vă dezechilibreze.
XOXO Ina
Foto: www.fotoroom.md
Articole recomandate:
Taguri: ambitie, incredere, Îngrijire, interior, putere, respect


