Arhivă pentru categoria ‘Uncategorized’

Am lansat MakeupByLili.com!

Friday, January 27th, 2012

Bună seara, fetelor! Sper că aţi ajuns cu bine la sfîrşitul săptămînii şi că vă aşteaptă un weekend frumos ;) Eu sunt plină de emoţii, griji şi pregăteli, pentru că se întîmplă multe în jur şi trebuie să ţin pasul cu toate. Dar nici o problemă, majoritatea sunt de tip pozitiv şi mă bucur nespus!

După cum unii din voi deja au aflat deja de pe Facebook, am lansat cîteva zile în urmă blogul/portofoliul meu în engleză! Vă invit să-l vizitaţi şi să începeţi să-l urmăriţi (GFC, Bloglovin, Fb, twitter, etc), m-aş bucura nespus dacă m-aţi susţine acum, la început! Stînd într-o ţară străină şi urmînd această carieră de make-up artist, acest web site a fost un lucru inevitabil şi chiar imperios necesar. Îmi vine foarte greu să fac relaţii aici, pentru că am pornit de la zero şi nu cunosc pe nimeni, iar un portofoliu online şi un blog în engleză o să mă ajute enorm. Nu voi lăsa FeteleSpun.ro, nu se pune problema, însă voi vedea cum îmi organizez timpul şi cum vor decurge lucrurile mai departe. Cert este că o să-mi fie tot mai greu, dar asta îmi doresc şi fără provocări nu poţi atinge un ideal. Sincer vă spun că am multe emoţii lansînd acest blog şi parcă şi-mi vine greu să continui cu al doilea articol. Nu că mi-ar fi fost uşor cu primele texte de pe blog :D

Am update-uit toate pozele din portofoliu, aţi văzut că le-am împărţit în cîteva categorii şi aş vrea să vă mai rog ceva. Eu am încărcat versiunile “protejate” (calitate mai proastă şi watermarks lipite) pe pagina de Facebook şi m-ar ajuta dacă aţi alege prin Like-uri, comentarii, lookurile voastre preferate. Ideea este că va veni timpul să schimb cîte una din ele, cu lucrări noi, şi voi elimina cele mai puţin votate. Mie îmi este extrem de greu să aleg din ele, cum se zice… sunt ca nişte copii pentru mine :D Plănuiesc să am mereu cîte 12 lucrări în fiecare categorie.

Cam asta este şi sper că vă place ideea şi că nu o să daţi cu roşii în mine, este un proiect la care mă gîndesc demult (de fapt domeniul e înscris deja de un an :D ) şi sper să-mi dea ocazia să relaţionez şi cu prietenii mei internaţionali (belgieni şi nu numai). Dacă vă întrebaţi de ce nu scriu aici în 2 limbi, este pentru că acest proiect (FeteleSpun) este unul foarte drag şi special, targetat, şi nu aş vrea să îl stric, nu aş vrea să amestec. FeteleSpun este mai mult un blog pentru prietene şi comunitate, MakeupByLili este mai mult pentru clienţi şi oameni din domeniu. MakeupByLili are alte ţeluri şi motive şi o să vedeţi că va fi structurat altfel, prezentat altfel.

Acestea fiind spuse, vă doresc, din nou, un weekend minunat şi să nu uitaţi să vă înscrieţi la concurs, pînă duminica seara! ;)

xoxo Lili

Noile mele oje de iarnă

Thursday, January 19th, 2012

Pe lîngă machiaje, îmi plac mult culorile şi pe unghii, deci colecţionez în continuu diverse culori. Îmi place să schimb nuanţele destul de dramatic, nu sunt adepta unei anumite nuanţe (deşi observ multe movuri în colecţie…). Ceea ce nu port sunt nuanţele foarte nude sau pale, mi se pare că nu-mi  stă cu ele şi nici nu mă simt în pielea mea parcă. Deşi port unghiile fără nimic, au naturelle, destul de des. Ori nu am timp să le fac (vedeţi aici rutina mea), ori am perioade cînd le las să respire sau să se regenereze.

În ultima perioadă mi-am luat cîteva nuanţe pentru perioada iernii, în general mai închise şi intense. Toate sunt “preferatele” mele, în sensul că sunt culori pe care le-am ales riguros şi sunt fix pe gustul meu (deşi foarte diferite). M-am gîndit să le împărtăşesc cu voi, poate vă dau idei, sau, pur şi simplu, de curiozitate. So here it goes:

Models Own Pro – Blackcurrant (£8 în Boots, Londra)

Un violet cu subton albastru, foarte închis, aproape negru, fără sclipici (aici puteţi vedea diferenţa faţă de o nuanţă de negru).

 

Catrice Ultimate Nail Lacquer – 600 After Eight (€ 2.49 în Kruidvat, Belgia/Olanda)

Este o nuanţă trendy, verde închis metalizat, oil-slick themed.

* Apropo oja asta a fost cea care refuza să se ducă de pe unghiile mele, nu Models Own (cum am zis într-o zi pe Fb, am încurcat). Rezistă incredibil de mult ;)

 

Illamasqua Nail Varnish – Vice (£13.50 pe illamasqua.com)

Un roşu închis, burgundy, vişiniu, rubbery finish (nici mat, nici lucios, am pus poze ca să vedeţi diferenţa între oja fără şi cu top-coat lucios).

PS: Nu uitaţi de concursul de machiaj cu premii Essence!

xoxo Lili

Concurs de machiaj Essence!

Tuesday, January 17th, 2012

Bună, fetelor! Azi am avut o zi nebună, drept dovadă – video de mai jos. Am stat în trafic în jurul Antwerp-ului în jur de 3 ore, era ceva grevă sau.. nu mai ştiu şi nici nu mă interesează. Am pierdut o grămadă de nervi, iar anunţul acesta l-am filmat în maşină, pentru că stăteam pur şi simplu pe loc (după vreo 5 minute am ieşit de pe bandă şi am schimabt vreo 3 drumuri ocolitoare ca să ajung acasă). Dar destule despre ziua mea superbă, eu am ţinut să vă prezint acet concurs cît mai repede, deci iată-l!

Premiile încă o dată:

- Essence Gel Eyeliner 01 Midnight in Paris (negru)

- Essence Eyeliner brush

- Essence Quattro Eyeshadow 05 To Die For (my everyday go-to quad)

- Essence Sun Club Matt Bronzing Powder Brunettes (nuanţa e destul de deschisă, poate fi folosită ca şi contur sub pomeţi pt fetele mai palide)

- Essence Multi Action False Lashes Mascara

- Essence Glossy Lipbalm Sweet Strawberry

Ce trebuie să faceţi:

Să reproduceţi cît mai aproape un machiaj prezentat de mine pe blog de-a lungul timpului. Toate aceste machiaje le găsiţi în albumul de pe Facebook: Index machiaje de pe blog ;) V-aş ruga să alegeţi doar machiajele pentru care am făcut tutoriale (poze sau video) sau, cel puţin, pentru care am mai multe poze din diferite unghiuri ;)

Scuze pentru tema neinspirată, dar am vrut să fie ceva mai uşor pentru voi, trebuie practic să urmăriţi paşii, aveţi destule poze pentru fiecare look, etc. Sper să vă surîdă această idee.

Termenul limită: 29 ianuarie 2012. Nu am vrut să lungesc prea mult concursul, scuze dacă cuiva nu-i convine, promit să mai fac concursuri!

Premiile vor fi trimise în România, deci să aveţi o adresă de livrare acolo ;)

Maxim 10 poze, dintre care una în care vă vedeţi voi, machiajul executat (inclusiv dacă e făcut pe altă persoană), şi o foaie pe care să scrieţi “Concurs FeteleSpun.ro”.

Trimiteţi vă rog pozele, descrieri, explicaţii (machiajul-inspiraţie), pe mail contact@fetelespun.ro.

Aş aprecia să mă susţineţi prin Likeuri, abonări pe YT sau twitter, dar acestea nu vor fi condiţii, doar pentru că e prea mult de organizat şi controlat, logistic vorbind. Share-uri şi Like-uri de asemenea mereu bine-venite, vă mulţumesc tuturor!

Succes şi fie ca cea mai inspirată reproducere a unui look să cîştige! Mulţumesc, vă pup!

xoxo Lili

Cîştigătoarea Giveaway Gosh

Wednesday, January 11th, 2012

Mulţumesc tuturor pentru că v-aţi înscris în număr aşa mare, a fost un şoc pentru mine, în loc de cîteva zile plănuite de concurs, am decis să îl opresc tot azi, pentru că vă înscriaţi cîte una pe secundă :D În final am totalizat 819 înscrieri (cu tot cu Shares), iar cîştigătoarea este Vervena Shomshua, felicitări! Filmuleţul de extragere îl puteţi vedea pe Facebook (şi lista înscrierilor). Aştept mail de la tine în decurs de 2 zile la contact@fetelespun.ro.

De asemenea, anunţ către noua cîştigătoare (realeasă) a giveawayului Catrice, Paula Roxy, te rog să-mi dai de ştire tot pe mail. Mulţumesc!

Fetelor, mai urmează din partea mea un giveaway mare, dar cred că voi adăuga condiţii suplimentare, aşa că să staţi pe-aproape!

xoxo Lili

Gosh Primer & Brow Kit Giveaway

Wednesday, January 11th, 2012

*GIVEAWAY ÎNCHIS*

Bună, fetelor! Să dăm drumul la următorul giveaway, după cum vă promisesem! Un mic reminder cu motivul acestor giveaway-uri… am împlinit în decembrie 2 ani de blogging, am trecut peste 4000 de Like-uri pe Facebook şi peste 1000 de subscriberi pe Youtube, de asta sunt foarte fericită şi vă mulţumesc pentru susţinerea voastră! Aşadar, este vorba de 2 produse superbe de la Gosh, iar acestea sunt:

Gosh Velvet Touch Foundation Primer

 

Vreau să vă spun din start că primerul ăsta l-am cumpărat pentru mine şi l-am testat de 2 ori, dar nu l-am contaminat, pentru că aplicarea este super igienică, are pompiţă. Sper să nu vă deranjeze acest lucru, este practic nou. Am hotărît să-l dau spre “adopţie”, nu pentru că nu-mi place, ci pentru că am primit alt primer de faţă (Illamasqua) similar la şcoala din Londra şi simt că unul din ele pur şi simplu se va pierde în zadar. Plus că ambele sunt în cantităţi mari, iar eu nu folosesc primer chiar la fiecare machiaj.

Acest primer este transparent şi se aplică în cantitate foarte mică pe faţă, înainte de fond de ten, şi efectul este de netezire a tenului, “umplerea” porilor şi ridurilor, pregătirea feţei pentru machiaj. Finişul este satinat, foarte plăcut la atingere. Baza pentru fdt mai are efectul de a prelungi rezistenţa acestuia pe parcursul zilei. Atenţie: conţine silicon şi am înţeles că unele persoane au reacţii negative de la acest ingredient ;)

Al doilea produs este unul din favoritele mele din “kitul” personal, l-aţi văzut des în tutoriale,

Gosh Brow Kit:

Acesta este nou şi sigilat :) Are 3 nuanţe de maro mat, ce pot conveni oricărei nuanţe de păr, iar restul le puteţi folosi pentru a crea diverse lookuri mai dramatice sau soft decît nuanţa naturală sau ca fard de pleoape pur şi simplu. Are şi ceară pentru fixarea firelor, care e foarte faină, şi o pensulică foarte bună (dar mică din păcate) pentru aplicarea fardului de sprîncene! Mie îmi place la nebunie acest kit şi îl folosesc zilnic (de obicei maroul mediu mixat cu cel mai închis).

Reguli de participare pentru acest giveaway:

1. Să daţi Like paginii de Facebook Fetelespun.ro.

2. Să lăsaţi un comentariu la poza cu aceste produse (Giveaway Gosh) de pe Facebook cu intenţia de a participa (ex: “particip”). Poza arată aşa:

Opţional: Pentru o şansă în plus, puteţi da Share acelei poze la voi pe Wall. Adăugaţi linkul acelui Share în comentariul de participare. (Later Edit: Nu e nevoie de link, pentru că le voi putea vedea în lista de Share-uri de sub poză ;) ) Important – setaţi vizibilitatea acestui share pt toată lumea, ca să pot vedea şi eu cînd verific linkurile (dreapta sus apăsaţi pe săgeată şi alegeţi “Public”).

NU mai comentaţi aici pe blog pentru a vă înscrie, doar dacă aveţi alte întrebări, menţiuni, vreţi să mă salutaţi, etc :D Apropo, nu încercaţi să vă înscriei de mai multe ori, voi verifica ;) Să vedem cît de cuminţi veţi fi de data asta :)

Pachetul cu cele 2 produse va fi trimis în România la adresa voastră sau a prietenilor voştri (dacă nu staţi aici).

Termen limită: ASTĂZI la 19:00 sau dacă se înscriu peste 500 de persoane pînă atunci. Feedbackul vostru este uimitor!

Sper să vă placă, succes tuturor!

UPDATE: GIVEAWAY ÎNCHIS! Anunţul cîştigătoarei aici.

xoxo Lili